Ziua Necunoștinței este un concert/one-man show cu actorul Alex Ștefănescu și chitara lui acustică. Acesta propune o călătorie muzicală pe străzile sufletului uman-urban, în ritmuri de pop, rock, reggae, hip hop și multe altele, în încercarea de a găsi răspunsuri la întrebări profunde precum: “Voi reuși să-mi împlinesc visurile?”, “Ce este dragostea și de ce am nevoie de ea?”, “Oare de ce își pozează oamenii mâncarea?”.
“Străinul pe lângă care treci are de multe ori aceleași gânduri ca și tine. Deși viața lui e foarte diferită, experiențele fundamentale sunt aproape mereu similare. Micile lucruri profund umane pe care le trăim cu toții ar trebui conștientizate căci ele ne apropie, ne fac să reflectăm, să râdem și să simțim că facem parte din ceva mai mare decât noi. Ziua Necunoștinței asta își propune să facă, fiind în același timp echivalentul a câteva sute de abdomene convertite în hohote de râs.” – Alex Ștefănescu
Durata: 1h 15min
https://www.youtube.com/watch?v=VowUegsx1M0
Teatrul UNTEATRU
Str. Sfintii Apostoli nr 44, București, România