Robin and the Backstabbers este o trupă românească de rock formată în 2010 la inițiativa lui Andrei Robin Proca. Membrii își descriu muzica drept “pop melodramatic”.
Cu 8 single-uri #1 la Radio Guerrilla și City FM, albumul de debut Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad a fost printre cele mai bine vândute albume în prima lună de la lansare (topurile Cărturești și iTunes România), propulsându-i pe Robin and the Backstabbers în atenția publicului dornic de un suflu nou în muzica alternativă.
Câștigând distincțiile „Cel mai bun rock alternativ” și „Artistul anului” la Gala On Air Music Awards 2013, trupa și-a continuat activitatea live prin turnee de cluburi și festivaluri open air (B’estfest, Ursus Evolution, Electric Castle, Peninsula, Zilele Prieteniei Bergenbier, FânFest, BlajAlive etc.). În primăvara lui 2015 au lansat mult-așteptatul album secund, Bacovia Overdrive, vol. II: Arhanghel’sk, printr-un concert la Halele Carol din București prefațat de single-ul „Muzică în cântece”. Noul single „Cosmonaut”, lansat recent cu un videoclip nostalgic și personal, vine să întregească povestea unui al doilea album apreciat și controversat.
Teatrul UNTEATRU
Str. Sfintii Apostoli nr 44, București, România