TomTix.ro TomTix.ro

Tuesday, 26 March 2024, 17:00

Cluj-Napoca, România

Evenimentul s-a încheiat.

Plictisiți de viața pe care o trăiesc în căsuța lor, Vasilache și Marioara hotărăsc că este timpul să pornească într-o călătorie. Nu știu, însă, ce îi așteaptă și prin câte peripeții vor trece, călătorind prin timp și spațiu.

Ionuț Constantinescu regândește și adaptează povestea lui Vasilache și a Marioarei din teatrul de bâlci tradițional, într-un context nou, cu personaje noi, cu întâlniri fantastice și obiecte vrăjite. De data aceasta, protagoniștii devin exploratori, iar în drumul lor se întâlnesc cu Dumnezeu, Dracul, Moartea, Elvis Presley și alte personaje care animă situațiile, cu mult umor.

„În teatrul de bâlci în general și în special în Vasilache și Marioara, există personaje iconice, care înving întotdeauna, datorită istețimii și bunătății lor sufletești. Am păstrat această dimensiune a personajelor, pe care am redat-o sub forma unei ingenuități specifice oamenilor curioși și dornici de a cunoaște lumea înconjurătoare. Am vrut să readuc la viață teatrul de bâlci, care, din păcate, a căzut în uitare în ultima perioadă.  Puterea pe care o are acest tip de teatru este impactul asupra privitorului prin esențializarea mesajului moralizator. Totuși, de aici apare și comicul.” – Ionuț Constantinescu, regizor

Vârsta minimă recomandată: 5+

Scenariul, regia și ilustrația muzicală: Ionuț Constantinescu

Asistent de regie: Călin Mureșan

Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Ion Iurcu, Robert Trifan

Scenografia: Andra Ștefan

 Light design: Călin Negrea

Sound design: Nagy Attila

Mașiniști: Cosmin Cîrlea, Bogdan Motoșcă

 Regizor tehnic: Mihai Pamfiloiu

Sculptura: Florin Marin

Pictura: Elena Ilaș

Citeşte mai mult »

Locaţie

Teatrul de Păpuși „Puck”

Str. I.C. Brătianu, nr. 23, 400079, Cluj-Napoca, România

Organizator

Teatrul de Papusi PUCK

www.teatrulpuck.ro

marketing@teatrulpuck.ro

0264 595 992