Realizat după un text original de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu, spectacolul redă, în stilul vechilor fabule – adresate în egală măsură celor mici și celor mari –, povestea celor care sunt nevoiți să își părăsească locurile natale pentru o viață mai bună printre străini.
Povestea migrării lupului începe, ca orice migrare, cu o călăuză care îți promite o viață mai bună și te transferă într-o altă lume. Ce se întâmplă odată ajuns acolo? E povestea fiecăruia dintre cei aflați în căutarea „celei mai bune dintre lumi”.
Ilustrația muzicală este semnată de Radu Dinulescu, scenografia de Patrice Seiler, sculptura de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș.
Distribuția este alcătuită din actorii Adina Ungur și Ionuț Constantinescu.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Teatrul de Păpuși „Puck”
Str. I.C. Brătianu, nr. 23, 400079, Cluj-Napoca, România