TomTix.ro TomTix.ro

Tuesday, 26 September 2023, 20:00

București, România

The event has expired.

„De unde vin copiii adulții?” este o comedie creată în zece repetiții, în baza participării echipei artistice la programul de ghidaj „Cum le vorbim copiilor despre corp, sexualitate și relații?” creat de psihoterapeuta Cristina Dinu Popa. Scenele din spectacol sunt create de cei cinci artiști, inspirate din imaginația și experiențele lor personale.

Știința corpului, sexualitatea și toate aspectele legate de relațiile de cuplu merită să fie o parte firească din conversațiile noastre la un suc cu prietenii, la o plimbare cu familia, și acum, iată, la o seară de teatru. Când vine vorba de o anumită parte din corpul uman însă, cuvintele de dicționar parcă dispar, pentru a face loc unei creativități debordante, unui simț poetic consistent, și, în fond, unor jene ce vin demult, tare demult, și se împletesc foarte strâns cu noțiunea de „om civilizat”. 

Din punctul acesta de vedere, adulții de azi vin din copiii de ieri, care vin din adulții de alaltăieri și așa mai departe, purtând în ei tot bagajul de pudoare și rușine care poate face rău și copiilor de azi.

Personajele din spectacolul nostru sunt foarte diverse, de la părinți contemporani la personal medical dintr-un univers paralel, la oamenii peșterilor, Romeo și Julieta sau doi spermatozoizi. 

Avem comedie în versuri, mal-entendu, comedie fizică, și chiar un moment de musical!

Pentru mai multe detalii despre procesul creativ din spatele spectacolului, puteți urmări jurnalul video pe canalul de YouTube Om cu Om.

După spectacol va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri la care vă invităm să participați, cu curaj și curiozitate.

Cu: Cătălin Coșarcă, Doina Antohi, Dan Murzea, Andreea Mateiu

Regia: Mihaela Sîrbu

Produs de: Asociația Tam-Tam

Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Citeşte mai mult »

Location

Teatrul UNTEATRU

Str. Sfintii Apostoli nr 44, București, România

Organizer

Teatrul Unteatru

http://unteatru.ro

unteatru@gmail.com